Sugestii pentru Executiv: Taxa auto - plătită în rate şi de toţi proprietarii de maşini


Participanţii la audierea publică pe tema taxei de poluare auto au recomandat Executivului, printre altele, eşalonarea plăţii taxei, corelarea cuantumului acesteia cu cel plătit de alţi poluatori şi extinderea bazei de impozitare şi pentru maşinile deja înmatriculate.


Executivul nu este obligat să ţină cont de recomandările făcute de Comisia de Experţi a audierii publice pe tema taxei. Pe lângă plata în rate a taxei şi introducerea obligativităţii acesteia şi pentru maşinile care deja rulează în România, pe principiul "poluatorul plăteşte", participanţii la audierea publică au mai cerut şi aplicarea fără discriminare a taxei auto, indiferent de proprietarul maşinii şi de statutul său.


"Cu alte cuvinte, depozanţii (cei care au depus sugestii scrise în cadrul audierii publice - n. red.) au cerut restrângerea listei de entităţi exceptate de la plata taxei auto, singurele excepţii admise de majoritatea acestora fiind maşinile din sistemul sanitar şi din cel de salubrizare", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, profesorul Dan Manoleli, membru al Comisiei de Experţi a audierii publice, cel care a prezentat jurnaliştilor recomandările participanţilor către Guvern.


Unii dintre depozanţi au propus plata taxei strict în funcţie de gradul de poluare al maşinii, stabilit cu ocazia fiecărei inspecţii tehnice periodice obligatorii. Alţii au propus calcularea taxei având în vedere întregul ciclu de viaţă al maşinii, producătorul şi gradul de rulare.


Alţii au sugerat Executivului să coreleze actul normativ prin care se introduce taxa cu celelalte acte normative deja existente, cerând totodată mecanisme clare de control referitoare la modul de cheltuire a banilor.


http://www.mediafax.ro/economic/taxa-poluare.html?1686;2562563

Adaugare Comentariu

Reguli postare mesaje:

  • Va rugam sa nu postati informatii personale (numar telefon, adresa e-mail) sau adrese de site-uri web
  • Va rugam sa nu adaugati acelasi comentariu de mai multe ori
  • Va rugam sa nu folositi cuvinte obscene
  • Va rugam sa fiti politicos si de bun simt
  • Va rugam sa scrieti numai in limba romana
  • Expresiile de ura bazate pe rasa/etnie, sex, orientare sexuala, dizabilitate si religie sunt strict interzise
  • Nu folositi numai litere mari, se considera lipsa de politete

Anuntul va trebui aprobat de catre administrator
inainte de a fi afisat pe site.